Bucuria si fluturii in stomac

Sunt Laura, am 34 de ani si recunosc sincer ca pana acum, desi lucrez de vreo 12 ani si ceva, nu am stiut sau nu am crezut ca ceea ce faci la serviciu  iti poate aduce atat de multa bucurie si asa senzatii in stomac, la fel cum iti aduce indragosteala.

Da, am trecut de la research la cofetarie si, da, sunt doua domenii total diferite, dar eu sunt, teoretic, acelasi om, dar practic, ceva in mine s-a transformat foarte mult.

Este adevarat ca de fiecare data cand merg la Atelier si ma apuc sa BoBo-nesc, intru intr-o stare care nu mai are de a face cu starea pe care o aveam cu cateva minute inainte. Acolo sunt eu cu mine si cu dulciurile mele. Ma implic acolo total, de asta de multe ori nici nu prea raspund la telefon sau la mesaje cand sunt la Atelier, de email-uri nici nu mai zic. Sunt foarte atenta la ceea ce fac, imi doresc ca dulcele care iese din Atelier sa aduca bucurie celor ce il servesc, sa fie pe gustul si pe placul lor.

Desi fac asta de ceva luni si am facut multe dulciuri, de fiecare data, dar absolut de fiecare data, am emotii cand pleaca un produs din Atelier. M-am analizat destul de intens o perioada, crezand ca aceste emotii vin de la neincredere, dar nu, emotiile vin din dorinta mea ca totul sa fie bine si clientul sa fie multumit.

Apoi dulcele pleaca de la Atelier si de cele mai multe ori primesc astfel de mesaje:

 

Un astfel de mesaj am primit ieri cand plecam de acasa si eram cam abatuta si agitata. Am inceput sa citesc mesajul, cumva indiferenta, fara prea multa atentie si cu gandul tot la ale mele. Cand am terminat de citit tot, eram alt om. Zambeam singura pe strada, simteam caldura in tot corpul si fluturi in stomac, la fel cum simti atunci cand te indragostesti…ceea ce va doresc si voua! Se poate… atunci cand faci ceea ce iti place si faci cu drag si bucurie.

Va multumesc sincer pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le scrieti sau mi le spuneti!

Write a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *